PREAMBUL

Federaţia Română de Bowling (denumită în continuare "FRB") şi-a început procesul de constituire în septembrie 2015, preluând de la Federaţia Română de Popice şi Bowling activitatea competiţională de bowling.
Până când FRB va funcţiona oficial, activitatea de bowling va fi organizată de către cluburile sportive participante şi condusă de către Biroul Federal (denumit în continuare "BF") ales conform şedinţei Adunării Generale a membrilor fondatori ai FRB întrunită pe data de 14.11.2015 la Bucureşti.
Taxele şi cotizaţiile se regăsesc în Anexa 1 a prezentului Regulament şi rămân aceleaşi cu cele care au fost stabilite pentru anul trecut, până la prima Adunare Generală a FRB care va hotărî în continuare modificarea sau nemodificarea lor.
Toate cluburile vor primi de la FRB înştiinţări privind sumele de plată şi modalitatea de plată a lor, imediat vor solicita participarea în Campionatul Naţional pe Echipe 2017-2018, atasând solicitării şi tabelul nominal de jucători.
Evidenţa jucătorilor legitimaţi la FRB va fi electronică, inclusiv pe baza legitimaţiilor emise de FRB, sau pe baza documentelor necesare legitimării, în cazul jucătorilor nou legitimaţi: cerere de la club, act de identitate, fotografie. Adeverinţa medicală se obţine de către fiecare jucător şi se prezintă arbitrului la primul meci, când va fi trecută în registrul electronic şi nu va mai trebui prezentată până la expirarea ei.
Recompensele, abaterile şi sancţiunile (inclusiv primirea unui cartonaş galben sau roşu) vor fi de asemenea evidenţiate electronic.

REGULAMENTUL CAMPIONATULUI NAŢIONAL DE BOWLING 2017-2018

CAPITOLUL 1 – Scopul

1.1 Dezvoltarea bowling-ului în România, creşterea numărului de sportivi participanţi legitimaţi şi creşterea calităţii jocului de bowling.
1.2 Organizarea competiţiilor naţionale în care să fie angrenate cât mai multe echipe şi jucători de bowling.
1.3 Desemnarea campionilor şi campioanelor naţionale pentru Campionatul Naţional de Bowling 2017-2018 (echipe, duo, trio şi individual).
1.4 Asigurarea pregătirii jucătorilor de performanţă, în vederea participării la campionatele mondiale şi europene, cupe mondiale şi europene, masculin, feminin, +50 şi juniori şi a îmbunătăţirii rezultatelor obtinute de acestea pe plan internaţional.

CAPITOLUL 2 – Regulamentul jocului de bowling


2.1 Termeni
Frame – subdiviziune a unui joc de bowling, fiecare joc de bowling este format din 10 frame-uri.
Strike – lansare a bilei în urma căreia au fost doborâte toate cele 10 popice.
Approach – zona de pistă din spatele liniei de fault, zona în care jucătorul îşi pregăteşte lansarea / livrarea bilei.
Pin-deck – locul de pe pistă în care sunt poziţionate popicele.
Pinsetter – maşina sau persoana care poziţionează popicele.
Squad – manşa formată din unul sau mai multe jocuri.
2.2 Definiţii joc
2.2.1 Un joc de bowling este format din frame-uri. Un jucător are dreptul la două lansări în fiecare din primele nouă frame-uri, cu excepţia cazului în care inregistreaza strike. În al zecelea frame, are dreptul la trei lansări dacă înregistreaza un strike sau un spare.
Fiecare frame trebuie incheiat de către fiecare jucător, în ordinea desemnata.
2.2.2 Cu excepţia cazului în care este înregistrat un strike, numărul de popice înregistrat în urma primei lansări a unui jucător va fi marcat în pătratul mic din partea superioară stângă al frameului respectiv, iar numărul de popice doborât la a doua lansare a jucătorului trebuie menţionată în colţul din partea superioară stângă a frame-ului respectiv. Dacă în urma celei de-a doua lansări, niciunul din popicele rămase în picioare nu a fost doborât, foaia de scor va fi marcată cu (-).
Însumarea celor două lansări va fi înregistrată imediat.
2.2.3 Un strike este înregistrat atunci când întreg setul de popice este doborât după prima lansare din cadrul unui frame. Este marcat cu un (X) în pătratul mic din partea superioară stângă a frame-ului în care s-a realizat. Contabilizarea unui strike este 10 plus numărul de popice doborâte în frame-ul următor.
2.2.4 Doua strike-uri consecutive reprezintă „o dublă” (Double). Contabilizarea în urma acestui strike este 20 plus numărul de popice înregistrat în prima lansare premergătoare celui de-al doilea strike.
2.2.5 Trei strike-uri succesive reprezintă „o triplă” (Triple). Contabilizarea primului strike este 30. Pentru a realiza scorul maxim de 300, jucătorul trebuie sa lanseze 12 strike-uri consecutive.
2.2.6 Spare se înregistrează atunci când popicele rămase în picioare în urma primei lansări sunt doborâte la a doua lansare în cadrul aceluiaşi frame. Acesta este marcat cu simbolul (/) în pătratul mic din partea superioară dreaptă a frame-ului. Contabilizarea unui spare este 10 plus numărul de popice doborâte în următoarea lansare a jucătorului.
2.2.7 Atunci când un jucător nu reuseşte să doboare toate cele 10 popice după două lansări în cadrul aceluiaşi frame, în a fără situaţiei în care după prima lansare popicele rămase în picioare constituie split, aceasta situaţie se numeşte frame deschis (open frame).
2.2.8 Un split (marcat în mod normal cu cerc în jurul numărului de popice) este o grupare de popice rămase în picioare după prima lansare, cu condiţia ca popicul numărul 1 sa fie doborât, şi:

a) cel puţin un popic este doborat, dintr-un grup de două sau mai multe popice rămase în picioare, de exemplu: 7-9 sau 3-10
b) cel puţin un popic este doborât, în faţa a două sau mai multor popice doborâte, de exemplu: 5-6
2.3 Stilul de joc
2.3.1 Cross (Dual lane style)
a) un joc va fi desfăşurat pe două piste (o pereche) adiacente;
b) membrii echipelor concurente, trio, dublu sau jucători individuali, vor lansa succesiv şi într-un mod ordonat câte un frame pe fiecare pistă până la încheierea celor 10 frame-uri.
2.3.2 Simplu (Single lane style)
a) un joc va fi desfăşurat pe o pistă;
b) membrii echipelor concurente, trio, dublu sau jucători individuali, vor lansa succesiv şi într-un mod ordonat câte un frame pe o singură pistă până la încheierea celor 10 frame-uri.
2.3.3 Regulile pentru fiecare turneu / competiţie vor specifica stilul de joc aplicabil.
2.4 Doborârea legală a popicelor (legal pin fall)
2.4.1 O lansare legală este realizată atunci când bila păraseşte posesia jucătorului şi
traversează linia de fault către teritoriul de joc.
2.4.2 Toate lansările sunt luate în considerare, mai puţin cele în care se declară „bila
moartă” (dead ball).
2.4.3 O lansare trebuie efectuată integral prin intermediul mâinilor.
2.4.4 Niciun dispozitiv care se detaşează în timpul lansării sau constituie parte în mişcare în timpul lansării bilei nu poate fi încorporat sau fixat pe bilă.
2.4.5 Jucătorul se poate folosi de echipament special pentru a-l ajuta la apucarea şi/sau lansarea bilei dacă acesta înlocuieşte o parte a mâinii pierdută prin amputare sau alte situaţii. Sunt permise mănuşile aderente şi orice alt tip de mănuşă omologat.
2.4.6 Popicele rezultate în urma unei aruncări legale – creditate unui jucător, clasificate ca şi popice moarte (dead wood) şi care urmează a fi îndepărtate înaintea următoarei lansăari, vor include:
a) popicele doborâte pe şi în a fără pin deck-ului (locul de pe pistă în care sunt pozitionate popicele)
de către bilă sau alte popice;
b) popicele doborâte pe şi în a fără pin deck-ului de către un alt popic ce ricoşează din pereţii pistei, adiacenţi pin deck-ului;
c) popicele doborâte pe şi în a fără pin deck-ului de către un popic ce ricoseaza din „mătură” (sweepbar), atunci când aceasta este imobilă, înainte ca aceasta să înceapă îndepărtarea popicelor doborâte;
d) popicele înclinate şi care ating partea din spate a pistei (kickback) sau peretele despărţitor lateral.
2.5 Doborârea ilegală a popicelor (ilegal pin fall)
2.5.1 Atunci când are loc oricare din situaţiile următoare, lansarea se ia în considerare însă
nu şi numărul popicelor doborâte:
a) bila părăseşte pista înainte de a atinge popicele;
b) bila ricoşează din partea din spate a pistei;
c) un popic ricoşează din orice parte a corpului unei persoane care aranjează manual popicele pe pindeck (human pinsetter);
d) un popic este atins de părţile mecanice în mişcare a unui pinsetter (masina care aranjeaza şi indeparteaza popicele);
e) orice popic doborât în timpul acţiunii de indepărtare a popicelor doborâte ca urmare a unei lansări;
f) orice popic doborât de către persoana care aranjează manual popicele pe pin-deck;
g) jucătorul comite fault;
h) o lansare este efectuată când există popice doborâte pe pistă sau în şanţ iar bila ia contact cu aceste popice înainte ca aceasta să părăsească suprafaţa pistei;
2.5.2 Dacă are loc situaţia de doborâre ilegală a popicelor iar jucătorul este îndreptăţit la aruncări suplimentare în cadrul aceluiaşi frame, popicul sau popicele doborâte ilegal trebuie

reaşezate/repoziţionate pe poziţia lor iniţială.
2.6 Alte situaţii
2.6.1 Atunci când se lansează către un set întreg de popice sau pentru a realiza un spare, dacă se descoperă că unul sau mai multe popice nu sunt aşezate corespunzător dar nu lipsesc, lansarea şi popicele doborâte rezultate se iau în considerare. Responsabilitatea determinării poziţionării corecte a popicelor aparţine fiecărui jucător. Jucătorul va insista ca orice popic poziţionat incorect să fie repoziţionat, înainte de efectuarea lansării, altfel poziţionarea va fi considerată acceptabilă.
2.6.2 Nu va fi efectuată repoziţionarea popicelor care rămân în picioare după o lansare.
Asta înseamnă că popicele care sunt mişcate sau poziţionate greşit de către pinsetter vor rămâne în poziţia eronată şi nu se va realiza corecţia manual.
2.6.3 Popicele care ricoşează şi rămân în picioare pe pistă se iau în considerare ca popice nedoborâte.
2.6.4 Niciun popic nu va fi atribuit ci numai acelea doborâte efectiv şi îndepartate de pe suprafaţa de joc a pistei, ca rezultat al unei lansări legale.
2.6.5 Dacă un popic este rupt sau grav avariat în timpul unui joc, acesta va fi inlocuit imediat cu un altul de greutate şi stare similară, precum cele folosite în acel moment. Oficialii
turneului decid dacă popicele trebuie înlocuite.
2.7 Bila moartă (dead ball)
2.7.1 O bilă va fi declarată „bilă moartă” dacă are loc una din situaţiile următoare:
a) după o lansare (şi înaintea efectuării lansării următoare pe aceeaşi pistă) se atrage atenţia asupra faptului că unul sau mai multe popice lipseau la efectuarea lansării;
b) o persoană care aranjează manual popicele intervine asupra oricărui popic rămas în picioare, înainte ca bila să atingă popicele;
c) o persoană care aranjează popicele intervine asupra oricărui popic doborât înainte ca acesta să se opreasca;
d) un jucător lansează pe pista greşită sau în locul altui jucător. Sau unul din jucătorii fiecărei echipe de pe o pereche de piste lansează pe pista greşită;
e) asupra unui jucător se intervine fizic de către alt jucător, spectator, obiect în miscare sau de către pinsetter în timpul lansării unei bile şi inaintea terminării unei lansări. Într-un astfel de caz, jucătorul are opţiunea de a accepta numărul de popice doborât rezultat sau să declare „bilă moartă”;
f) orice popic este mutat ori doborât în timpul efectuării unei lansări de către un jucător, înainte ca bila sa atingă popicele;
g) o bilă lansată ia contact cu un obstacol străin.
2.7.2 Atunci când se declară „bilă moartă” lansarea nu se ia în considerare. Popicele aflate în picioare atunci când s-a declarat „bilă moartă” trebuie repoziţionate iar jucătorului trebuie sa i se permită din nou efectuarea lansării respective.
2.9.3 Atunci când un jucător comite fault intenţionat, jucătorul va fi creditat cu zero popice pentru acea lansare şi nu i se va da dreptul de a efectua alte lansări în acel frame.
2.9.4 Atunci când se înregistrează fault, lansarea se ia în considerare însă jucătorului nu i se atribuie popicele doborâte în cadrul acelei lansări. Popicele doborâte în lansarea în care s-a înregistrat fault trebuie repoziţionate dacă jucătorul mai are dreptul la o lansare în cadrul acelui frame.
2.9.5 Se va declara fault dacă dispozitivul automat de detectare a fault-ului sau arbitrul nu reuşesc să observe acest lucru şi este vazut de:
a) ambii căpitani de echipă, doi sau mai mulţi dintre jucătorii aflaţi pe aceeaşi pereche de piste;
b) persoana care înregistrează scorul;
c) un oficial al turneului;
2.9.6 Nu se va face apel la declararea unui fault, decât în cazul în care:
a) se dovedeşte că dispozitivul automat de detectare a faultului nu funcţionează;
b) există suficiente dovezi că jucătorul nu a comis fault.
2.10 Bila provizorie
2.10.1 Se va disputa o bilă provizorie sau un frame provizoriu, de către un jucător, atunci când există un protest referitor la o situaţie de fault, doborârea ilegală a popicelor sau bilă moartă iar aceasta nu se poate soluţiona de către oficialii turneului
2.10.2 Atunci când are loc o dispută referitoare la prima lansare a unui jucător în orice frame sau a doua lansare din frame-ul cu numărul 10 după înregistrarea unui strike la prima lansare:
a) dacă disputa se referă la faptul ca jucătorul a comis fault, jucătorul va încheia frame-ul iar apoi va lansa o bilă provizorie către un set întreg de popice;
b) dacă disputa implică acuze referitoare la doborârea ilegală de popice, jucătorul va incheia frame-ul iar apoi va lansa o bilă provizorie către aranjamentul de popice rămas în picioare dacă disputa nu ar fi avut loc;
c) dacă disputa implică declararea de bilă moartă, jucătorul va incheia frame-ul urmând să lanseze un frame provizoriu complet.
2.10.3 Atunci când are loc o dispută referitoare la tentativa de doborâre a unui spare, sau în a treia lansare din frame-ul cu numărul 10, nu este necesară o bila provizorie, numai în cazul în care disputa implică declararea sau nu a unei bile moarte. În acest caz se va lansa o bilă provizorie către acelaşi aranjament de popice care exista la momentul lansării contestate.
2.11 Bila de bowling, modificarea suprafeţei bilei de bowling
2.11.1 Orice substanţă chimică ce se aplică pe bila de bowling trebuie să se afle pe „lista de substanţe acceptate” prezentată pe site-ul "www.bowl.com". O listă completă, actualizată poate fi regasită pe site şi include orice substanţă listată în secţiunea "Acceptable during certified competition". Este interzisă folosirea oricărei substanţe menţionată în secţiunea "Products Containing Solids or Abrasives" totodata şi a celor menţionate în secţiunea "Not acceptable at any time".
2.11.2 Modificarea suprafeţelor bilelor este permisă numai în timpul încălzirii şi numai în afara spaţiului de joc. Bila trebuie sa fie bine curăţată înainte de a fi introdusă în joc.
2.11.3 Este interzisă prelucrarea mecanică a găurilor din bilele de bowling în spaţiul de joc.
2.11.4 Conform reglementărilor World Bowling (WB) şi ale European Tenpin Bowling Federation (ETBF), sportivii sunt responsabili pentru folosirea în competiţii numai a bilelor
omologate de către United States Bowling Congress (USBC) şi înscrise în lista bilelor omologate de către aceasta (USBC Approved Bowling List), listă care este publicată pe site-ul "www.bowl.com".
2.11.5 Lista bilelor omologate de către USBC menţionează bilele fabricate după 1 ianuarie 1991. Astfel, în urma unei analize prealabile a Comisiei Tehnice a FRB, FRB poate permite, cu titlu de excepţie, folosirea bilelor care nu sunt menţionate pe lista bilelor omologate de către USBC, cu condiţia existenţei unei dovezi a faptului că bilele respective au fost fabricate înainte de 1 ianuarie 1991.
2.12 Approach-ul nu trebuie deteriorat / alterat
2.12.1 Aplicarea oricărei substanţe străine care îngrădeşte posibilitatea altui jucător de a juca în conditii normale pe orice parte a approach-ului este interzisă.
2.12.2 Aceasta include, şi nu se limiteaza la substanţe precum pudră de talc, raşini aplicate pe pantofii de bowling, deasemenea tălpile din cauciuc moale de pe care se ia materialul (astfel lipindu-se pe approach) sunt interzise.
2.13 Jocul lent
2.13.1 Joc lent (slow-bowl) se declară atunci când jucătorii executa lovitura la mai mult de 30 de secunde de când zona de lansare (approach-ul) este liberă, atât pe pista lor cât şi pe pistele vecine (o pistă la stânga si o pistă la dreapta).

CAPITOLUL 3 – Competiţii

3.1 Campionatul Naţional de Bowling pe Echipe, ediţia 2017 - 2018 (CNE)

Scopul

Desemnarea echipei Campioană Naţională în Campionatul Naţional de Bowling pe Echipe, ediţia 2017 - 2018.


Organizare


3.1.1
Campionatul Naţional pe Echipe, ediţia 2017 - 2018, denumit în continuare CNE, este organizat de Federaţia Română de Bowling, denumită în continuare FRB, prin Biroul Federal al FRB, denumit în continuare BF, cu sprijinul cluburilor sportive membre ale FRB.

3.1.2 Meciurile din CNE sunt organizate de FRB cu sprijinul cluburilor gazda. Echipa gazda cu ajutorul FRB este direct răspunzătoare de organizarea şi desfăşurarea turneelor de bowling.
3.1.3 CNE va fi organizat în două eşaloane valorice:
a) primul eşalon valoric - Divizia A;
b) al doilea eşalon valoric - Divizia B.
3.1.4 În Divizia A au drept de participare primele şase echipe din clasamentul final al ediţiei 2016 - 2017 a CNE, plus două echipe promovate din Divizia B, sau o echipă care se menţine în Divizia A după meciul de barajul menţinere/promovare şi o echipa promovată din Divizia B din ediţia 2016 - 2017 a CNE. Dacă vor exista echipe care au drept de participare în Divizia A şi care nu se vor înscrie în CNE, vor promova suplimentar echipe din Divizia B, conform prezentului regulament. În Divizia B pot participa toate echipele care nu au drept de participare în Divizia A.
3.1.5 Alcătuirea Diviziilor A şi B
a) Divizia A va fi alcătuită din 8 echipe, repartizate într-o singură serie. Diviziei A se va desfăşura în 8 turnee competiţionale .
b) Diviza B va fi alcătuită din maxim 8 echipe, repartizate într-o singură serie. Divizia B se va desfăşura în 8 turnee competiţionale.
3.1.6 FRB impreuna cu echipa gazda va organiza 8 turnee competiţionale (conform art. 3.1.2) ale Diviziei A si Diviziei B. La fiecare turneu participă toate echipele înscrie campionat, astfel echipele din Divizia A participă la turneele de Divizia A, iar echipele de Divizia B participă la turneele de Divizia B. Ordinea arenelor va fi stabilită prin tragere la sorţi de către FRB, prin Comisia de Competiţii. Atat pentru Divizia A cat si pentru Divizia B se vor organiza patru squad-uri, doua sâmbătă şi două duminică.  Echipa gazda va suporta toate cheltuielile pentru turneul respectiv - costul închirierii pistelor, al ungerii şi al baremului de arbitraj.
3.1.7 Atât la Divizia A, cât şi la Divizia B, într-un squad joacă 2 echipe.
3.1.8 Rezultatul echipei se stabileşte prin totalizarea popicelor doborâte de jucătorii săi în cadrul fiecărui turneu. La sfârşitul turneului se stabileşte un clasament în funcţie de rezultatul fiecărei echipe. Astfel, în ordinea descrescătoare a rezultatului obţinut, de la mare la mic, locul 1 - 8 puncte, locul 2 - 7 puncte, locul 3 - 6 puncte, locul 4 - 5puncte, locul 5 - 4 puncte, locul 6 - 3 puncte, locul 7 - 2 puncte, locul 8 - 1 punct.
3.1.9 După cele 8 turnee competiţionale şi intocmirea clasamentului final, se stabileste castigatorul Campionatului Naţional pe Echipe şi  clasamentul finali.
Echipa clasată pe locul 8 retrogradează direct în Divizia B, iar echipa clasată pe locul 7 va juca un meci de baraj promovare/mentinere în Divizia A cu echipa clasată pe locul 2 din Divizia B.

3.1.10 După finalul celor 8 turnee competiţionale ale Diviziei B şi întocmirea clasamentului final, echipa clasata pe locul 1 promovează direct în Divizia A, iar echipa clasată pe locul 2 va juca un meci de promovare/menţinere în Divizia A cu echipa clasată pe locul 7 în Divizia A. Echipa câstigătoare va promova/menţine în Divizia A. 3.1.11 FRB va alege arena de desfasurare meciului de promovare/menţinere. În funcţie de resursele financiare ale FRB, aceasta va suporta toate sau o parte din cheltuielile pentru organizarea meciului de promovare/menţinere în Divizia A (închiriere piste, ungere, barem arbitraj).
3.1.12 În Divizia A, un club poate înscrie o singură echipă.
3.1.13 În Divizia B, un club poate înscrie un numar nelimitat de echipe.
3.1.14 Dacă la startul Diviziei A nu vor fi înscrise 8 echipe la începutul sezonul 2017 - 2018, numărul de promovate va creşte, astfel încât Divizia A sa aibe 8 echipe. Vor promova din Divizia B. în ordine, locul 2 dacă nu a promovat în urma meciului de promovare/menţinere, locul 3, locul 4, şamd. Orice alte situaţii sunt decise de către FRB.
3.1.15 Dacă numărul de promovate în Divizia A trebuie sa fie mai mare (vezi art. 3.1.14), în funcţie de numărul de locuri disponibile în Divizia A, vor promova în ordine echipele clasate pe locul 1 dacă nu a promovat în urma meciului de promovare/menţinere, urmata de locul 2, locul 3, locul 4.
3.1.16 În CNE se respectă regulamentele tehnice ale USBC în vigoare şi ale FRB. Acolo unde există neconcordanţe între ele prevederile prezentului regulament sunt cele valide. Pentru cazurile în care nu sunt prevăzute reguli clare, sunt contradictorii, sau sunt confuze, FRB va lua decizia finală în urma sesizărilor făcute de sportivi sau de către structurile sportive. Aceasta decizie va fi anunţată de catre FRB în scris, modificările fiind anexate la prezentul regulament.
Date de desfăşurare

3.1.17
CNE se desfăşoară conform calendarului competiţional 2017 - 2018.


Participanţi şi condiţii de participare

3.1.18
Un club sportiv membru FRB poate înscrie în CNE una sau mai multe echipe, cu respectarea art. 3.1.12

3.1.19 Cluburile care doresc să participe în CNE, ediţia 2017 - 2018, se vor înscrie printr-o cerere de înscriere adresată FRB până cel târziu la data de 24.06.2017 (inclusiv). CNE, ediţia 2017- 2018, se va desfăşura în perioada 16.09.2017 - 15.05.2017.
În cererea de înscriere vor fi menţionate sau vor fi anexate:
a) clubul de care aparţine echipa;
b) arena de bowling unde îşi desfăşoară activitatea sportivă;
c) tabel nominal cu jucătorii componenţi ai echipei, precizându-se data naşterii (cu această ocazie
aceştia vor fi legitimaţi la FRB);
d) în mod obligatoriu, tabelul nominal va cuprinde şi semnătura fiecărui jucător prin care acesta confirmă că a luat act prezentul regulament;
e) numele reprezentantului echipei (căpitanul echipei), telefonul şi adresa de e-mail a acestuia;
f) adresa de e-mail unde se va trimite corespondenţa oficială;
g) copie după documentul de plată a taxelor de înscriere în campionat;
h) copie după documentul de plată a taxelor anuale la FRB va fi transmis către FRB înainte cu trei zile de data începerii competiţiei, dacă FRB o solicita.
3.1.20 Cluburile şi palmaresul lor nu pot trece de la un club la altul decât prin fuziunea sau comasarea acestora. Efectele produse de fuziunea cluburilor sunt efective în CNE din sezonul următor. Clubul rezultat preia toate drepturile şi obligaţiile celor două cluburi anterioare. Dacă fuziunea are loc în timpul desfăşurării CNE, echipele celor două cluburi vor fi excluse până la sfârşitul CNE şi rezultatele de până atunci se anulează.
3.1.21 O echipă înscrisă în CNE, atât la Divizia A cât şi la Divizia B, va fi formată din minim 6 sportivi legitimaţi la FRB. Dacă un club are înscrise echipe în ambele divizii ale CNE, trecerea de la echipa de Divizia B la echipa de Divizia A se va face numai cu respectarea urmatoarelor reguli:
- în cadrul aceluiaşi turneu competiţional (numerotate de la 1 la 9 atât la Divizia A cât si la Divizia B), maxim 2 jucători de la echipele de Divizia B pot trece sa joace la Divizia A.
- în cadrul aceluiaşi turneu, un jucător are drept de joc la o singură echipă. De exemplu, daca un jucător a jucat în Turneul 4 al Diviziei B, acesta nu are drept de joc în Turneul 4 al Diviziei A
- trecerea de la Divizia A la Divizia B este interzisă
- numai în cazuri excepţionale şi cu aprobarea BF, trecerea jucătorilor între echipe ale aceluiaşi club înscrise în Divizia B, este permisa în limita a 2 jucători pe an competitional, fără revenirea jucătorilor la echipa din care făceau parte initial.
3.1.22 La meciuri pot participa sportivii legitimaţi la FRB, cu taxele achitate la zi şi cu viza medicală valabilă. Este răspunderea sportivilor, echipelor şi a cluburilor pentru valabilitatea şi autenticitatea vizei medicale. Viza medicală va fi valabilă maxim 6 luni pentru sportivii cu vârsta de până la 59 de ani (inclusiv) şi 3 luni pentru sportivii care au depăşit vârsta de 60 de ani.
3.1.23 Ţinuta jucătorilor trebuie să se supună regulilor ETBF:
- pantaloni lungi din stofă fără fermoare exterioare, capse sau alte lucruri ce pot duce la accidentarea jucătorilor. Nu se acceptă pantaloni de tip jeans, pantaloni de trening sau pantaloni tip colanti. Pentru fete se accepta si fustă sau pantaloni 3 sferturi;
- tricou tip polo, cămaşă sau bluză. Pe tricouri, cămăşi sau bluze, sportivii trebuie să aibe inscripţionate numele echipei sau clubului din care fac parte şi cel puţin prenumele sportivului.
- ţinuta trebuie să se încadreze în limitele general acceptate ca decente.
- nu se acceptă ţinuta ruptă, murdară, indecentă sau cu imagini şi/sau inscripţii ofensatoare.
- deasemeni, arbitrii vor purta o tinuta decentă, fără trening sau pantaloni scurţi.
3.1.24 Nerespectarea regulilor art. 3.1.23 din prezentul regulament, se penalizează cu amendă în valoare de 100 lei şi se achită pe loc la arbitru (arbitrul vireaza contravaloarea amenzii la FRB în termen de 72 de ore de la data aplicării acesteia). Dacă jucătorul refuză să plătească amenda, acesta primeşte cartonaş rosu. În cazul în care arbitrul nu aplică această regulă şi acordă sportivului drept de joc, arbitrul va fi sancţionat cu amendă în valoare de 100 lei (în urma sesizării unuia dintre
căpitanii de echipă, sau a oricărui oficial FRB prezent în arena de bowling).
3.1.25 Dacă o echipă nu se prezintă la joc din orice motive, în afara pierderii, aceasta va fi sancţionată cu 1000 lei amenda şi 0 puncte în clasament pentru turneul respectiv. Aici nu se iau în considerare cazurile de forţă majoră.
3.1.26 La a doua neprezentare se aplică 2000 lei amenda şi 0 puncte din clasamentul turneul respectiv.
3.1.27 La a treia neprezentare echipa în culpă va fi exclusă din CNE şi supusă unei amenzi de 3000 lei. În acest caz, echipa respectivă nu va putea să se înscrie în CNE următor fără achitarea amenzilor amintite mai sus, iar FRB este în drept să pretindă cluburilor de care aparţin echipele respective suportarea acestor amenzi.
3.1.28 În toate cazurile în care, prin prezentul regulament, sunt prevăzute amenzi pentru echipe sau pentru sportivi, FRB este în drept să se îndrepte împotriva cluburilor aparţinătoare, în cazul în care cei vinovaţi (echipe, sportivi sau oficiali) nu achită aceste amenzi. În cazul în care clubul respectiv nu achită amenzile, acesta nu va putea înscrie nicio altă echipă în CNE următor, iar FRB este în drept să urmărească, pe toate căile legale, încasarea acestor amenzi.
3.1.29 Sportivii legitimaţi la o echipă exclusă din CNE pot participa la Campionatul Naţional Individual şi îşi vor păstra toate rezultatele din CNI. În situaţia retragerii sau excluderii din CNE a unei echipe, toate rezultatele acesteia se anulează, astfel că echipele clasate sub această echipă la turneele desfăşurate deja vor promova un loc la turnee în cauză. Indiferent de momentul şi de motivul retragerii sau excluderii din CNE, echipa retrasă se va putea înscrie în CNE următor numai după plata unei amenzi de 1.000 lei.
3.1.30 Toţi sportivii trebuie să respecte legislatia antidoping.

Modul de desfăşurare al turneelor

3.1.31 Toate turneele se desfăşoară conform calendarului competiţional 2017 - 2018.
3.1.32 Pentru calendarul competiţional 2017 - 2018 al CNE, împerecherea echipelor se va face conform grilei Berger sau prin tragere la sorţi, daca grila Berger nu este aplicabilă.
3.1.33 Atât la Divizia A cât şi la Divizia B fiecare meci din cadrul turneelor se va disputa pe 6 piste cu 12 sportivi
3.1.34 Atât la Divizia A cât şi la Divizia B fiecare sportiv va juca 6 jocuri / meci.
3.1.35 Atât la Divizia A cât şi la Divizia B stilul de joc va fi în „cross”: 2 sportivi / pistă, câte un sportiv din fiecare echipă. Mutarea sportivilor se va face după două jocuri, câte o pereche de piste la dreapta
3.1.36 Înainte cu 15 minute de începerea meciului, reprezentanţii (căpitanii) echipelor sunt obligaţi să prezinte arbitrului tabelul cu jucătorii titulari şi rezervele, repartizarea lor pe piste şi legitimaţiile jucătorilor (se va întocmi un tabel electronic care va conţine vizele medicale, vizele anuale, etc., administrat de Colegiul Arbitrilor). Aşezarea pe piste se va face de comun acord. Dacă nu se ajunge la un acord, se trage la sorţi echipa care scrie prima în foaia de joc.
3.1.37 La începutul şi la sfârşitul meciului, ambele echipe sunt obligate să participe la salut, în echipamentul oficial de joc şi cu efectivul complet înregistrat pe tabelul de joc.
3.1.38 Un joc de bowling durează de la momentul de salut de început şi până la salutul de sfârşit.
3.1.39 Dacă o echipă nu se prezintă la meci, echipa în culpă este sancţionată conform art. 3.1.25, 3.1.26 sau 3.1.27.
3.1.40 Dacă o echipă nu se prezintă la joc, celelalte echipe îşi vor desfăşura jocul normal pentru înregistrarea popicaverajului.
3.1.41 Dacă o echipă nu are efectivul complet sau întârzie, meciul va putea începe cu sportivii prezenţi, după trecerea unui interval de 15 minute de la ora de începere oficială a meciului. Rezultatele vor fi consemnate ca atare pentru sportivii prezenţi, iar echipa incompleta va puncta numai cu jucătorii prezenţi. Sportivii întârziaţi pot intra în joc cu acordului arbitrului, dar aceştia nu au dreptul la încălzire dacă meciul a început deja şi nici nu vor putea recupera lansările la care nu au fost prezenţi (acestea vor fi punctate cu 0).
3.1.42 Sunt permise maxim două schimbări / echipă / meci. Schimbările sunt irevocabile, sportivii înlocuiţi nemaiputând reveni în meci. În cazul în care, după efectuarea celor doua schimbări, unul sau mai mulţi sportivi dintr-o echipă, din orice motive, nu mai pot continua meciul sau sunt eliminaţi, meciul va continua cu numărul de jucători rămaşi iar rezultatul va fi omologat cu rezultatele obţinute de sportivii în cauză până la sfarsitul meciului. Pe foaia de joc pot sa fie inscrise maxim 3
rezerve pentru un meci.
3.1.43 Atât în Divizia A cât şi în Divizia B un junior/junioară poate înlocui un senior/senioară, rezultatul lui contând pentru scorul echipei.
3.1.44 Nicio persoană nu are dreptul să intre sau să staţioneze în spaţiul de joc, cu excepţia jucătorilor angrenaţi în joc, a arbitrului, tehnicienilor arenei sau a oficialilor FRB.
3.1.45 În cazul unor defecţiuni tehnice la piste, înaintea meciului, la încălzire sau în timpul meciului, se acceptă o perioadă de aşteptare de până la o oră pentru reparaţii.
3.1.46 Dacă defecţiunea nu poate fi remediată şi nu există alte piste disponibile, arbitrul poate decide oprirea meciului. Meciul va fi reprogramat şi reluat de la rezultatul consemnat în foaia de arbitraj în momentul întreruperii. Reprogramarea va fi stabilită de Comisia de Competiţii a FRB. Dacă defecţiunea survine în timpul meciului şi totuşi există posibilitatea continuării meciului pe un număr mai mic de piste, atunci meciul va continua dar numai cu acordul scris al ambelor echipe.

Specificaţii tehnice si de arbitraj

3.1.47 Ungerea pistelor se va află în sarcina FRB prin Comisia Tehnică. Atât pentru Divizia A cât şi pentru Divizia B, înainte te startul CNE vor fi alese de către FRB prin Comisia Tehnică ungeri Challenge pentru fiecare turneu competiţional în parte, ungeri compatibile cu maşinile de uns din fiecare arena de bowling unde se desfăşoare un turneu competiţional.
3.1.48 Ungerea se va face cu maxim 30 de minute înainte de ora oficială a disputării meciului.
3.1.49 Se va asigura un timp de încălzire pe pistele de concurs pentru toţi sportivii echipelor participante. Durata încălzirii este de 10 minute / pistă. Încălzirea este făcută în comun de sportivii celor două echipe, cu condiţia respectării timpilor prevăzuţi la acest paragraf.
3.1.50 Meciurile sunt conduse de un arbitru delegat de către FRB, prin Colegiul Arbitrilor, şi este suveran în orice decizie va lua în timpul meciului.
3.1.51 Arbitrul trebuie să se prezinte la meci cu 30 de minute înainte de ora oficială a disputării meciului. Trebuie să aibă asupra lui:
a) legitimaţia de arbitru valabilă şi cu taxele platite la zi (se va întocmi un tabel electronic care va conţine viza anuală, taxe, etc., administrat de Colegiul Arbitrilor). Pentru legitimaţia de arbitru au drept de verificare cei doi capitani, aceştia pot consemna neregulile constatate în foaia de joc la rubrica observaţii / menţiuni;
b) foi de arbitraj şi foi de scor;
c) echipament electronic care să-i permită accesul, înregistrarea şi publicarea în timp real a rezultatelor în tabelele de evidenţă electronică (computer, laptop, tableta, etc.).
3.1.52 Arbitrul are şi atribuţii cu privire la verificarea delimitării spaţiului de joc, verificarea ungerii, verificarea echipamentului si ţinutei de joc pentru desfăşurarea în condiţii regulamentare a jocului. FRB poate deleaga la meci un membru al Comisiei Tehnice.
3.1.53 Căpitanii celor două echipe pot inspecta doar cu acordul arbitrului îndeplinirea condiţiilor tehnice, sau pot delega un reprezentant. Este interzisa inspectarea neautorizata de către jucători a condiţiilor tehnice fără acordul arbitrului, care îi poate sancţiona pe cei în culpă cu cartonaş galben.
3.1.54 Dacă arbitrul nu se prezintă la meci, căpitanii de echipă contactează Preşedintele Colegiului Arbitrilor din cadrul FRB, care va decide modul de desfăşurare al meciului respectiv.
3.1.55 Indemnizaţia arbitrilor, este stabilită şi achitată de către FRB. Numai în cazuri excepţionale, în ceea ce priveşte deplasarea în ţară a arbitrilor delegaţi, aceştia vor primi o diurna de deplasare de 110 lei / zi pe lângă baremul de arbitraj.
3.1.56 Dacă un arbitru se prezintă la meci sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, echipele aplică regulile art. 3.1.54 din prezentul regulament, cu menţiunea că această abatere trebuie dovedită de cel care sesizează acest lucru. Arbitrul în cauză va fi sancţionat de catre Comisia de Disciplină a FRB.
3.1.57 Eventualele litigii apărute în timpul meciurilor vor fi rezolvate de către arbitru împreună cu căpitanii de echipă, singurii în măsură să se adreseze arbitrului.
3.1.58 În toate cazurile, pe durata meciului, decizia arbitrului este hotărâtoare şi irevocabilă.
3.1.59 Adresarea unor cuvinte injurioase sau jignirea arbitrului, sportivilor sau oficialilor unei echipe, se sancţionează cu cartonaş roşu. La comiterea oricărui gest de violenţă la adresa arbitrului, sportivilor sau a oficialilor, arbitrul sanţionează cu cartonaş roşu, sportivii sau oficialii indisciplinaţi. Contestarea sau protestul, în timpul meciului, la deciziile arbitrului poate fi sancţionata cu cartonaş galben. Dacă protestul continuă, poate fi sancţionat cu cartonaş roşu.
3.1.60 Apelarea directă a arbitrului de către un jucător sau rezervă (alţii decât căpitanii de echipă) în timpul meciului se sancţionează, succesiv, cu atenţionare verbală, cartonaş galben, iar recidiva cu cartonaş roşu.
3.1.61 Lovirea intenţionată de către jucător a instalaţiilor de joc sau a mobilierului arenei de bowling în timpul meciului se sancţionează cu cartonaş roşu şi anularea frame-ului respectiv.
3.1.62 Un jucător poate solicita, prin căpitanul de echipă, întreruperea jocului său personal pentru maxim 10 minute, o singură dată într-un meci. Dacă acesta nu revine în joc în acest interval, jocul va continua si jucătorul va fi schimbat. Daca echipa nu mai are schimbări disponibile, jucătorul poate reveni în joc cu acordul arbitrului, fără a putea recupera lansările la care nu a fost prezent (acestea vor fi punctate cu 0).
3.1.63 Jucătorii titulari nu au voie să părăsească spaţiul de joc în timpul meciului, decât pentru motive temeinice şi numai cu aprobarea arbitrului. Părăsirea spaţiului de joc fără aprobarea arbitrului, în timpul meciului, se sancţionează cu cartonaş galben. Dacă, după acordarea cartonaşului galben, jucătorul nu revine imediat în spaţiul de joc acesta va fi sancţionat cu cartonaş roşu.
3.1.64 Este strict interzis consumul de băuturi alcoolice sau droguri în timpul meciurilor de către sportivi, oficiali ai echipelor şi de către arbitru.
3.1.65 Este strict interzisă prezentarea la meci sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor a sportivilor, oficialilor echipei şi a arbitrului.
3.1.66 Este strict interzis fumatul clasic sau electronic în timpul meciurilor atât jucătorilor titulari, rezervelor, oficialilor echipei cât şi arbitrului.
3.1.67 Încălcarea regulilor art. 3.1.64, 3.1.65, 3.1.66 din prezentul regulament se sancţionează cu cartonaş roşu, cu menţiunea că aceaste abateri trebuie dovedite de arbitru. Excepţie face arbitrul, care va fi sancţionat de către Comisia de Disciplină a FRB, în urma sesizarii de pe foaia de arbitraj sau în urma unei contestaţii, dacă aceste acuzaţii sunt dovedite.
3.1.68 Dacă un jucător încalcă prevedirile art. 3.1.59, 3.1.60, 3.1.61, 3.1.62, 3.1.63, 3.1.64, 3.1.65, 3.1.66 şi este sancţionat de către arbitru cu cartonaş roşu şi refuză să părăsească spaţiul de joc, atunci arbitrul este îndreptăţit să decidă întreruperea jocului. În acest caz, FRB va analiza cazul respectiv şi poate decide inclusiv punctarea cu 0 popice a echipei de care aparţine jucătorul care a primit cartonaşul roşu la turneul respectiv.
3.1.69 Arbitrul este suveran în decizie în timpul meciului, inclusiv în ceea ce priveşte constatarea că o persoană se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu menţiunea că această abatere trebuie dovedită de către arbitru.
3.1.70 Jucătorii sancţionaţi cu cartonaş roşu pot fi schimbaţi cu una dintre rezerve, dacă schimbările regulamentare nu s-au epuizat. Dacă schimbările regulamentare s-au epuizat, atunci jocul continuă fără jucătorul in cauză care va fi punctat cu 0 până la sfârşitul meciului.
3.1.71 Suplimentar, jucătorul sancţionat cu cartonaş roşu este suspendat din următoarea competiţie organizată de FRB (indiferent de competiţie) şi trebuie să plătească amenda regulamentară (amenzile pentru cartonaş galben şi cartonaş roşu se găsesc în tabelul de taxe al FRB) în termen de 72 de ore, la FRB. Dacă nu o plăteşte, nu mai are drept de joc în nicio competiţie organizată de FRB până la achitarea ei.
3.1.72 Dacă arbitrul încalcă interdicţiile referitoare la băuturi alcoolice şi droguri, şi exista dovezi intemeiate în acest sens, căpitanii pot contesta acest lucru lucru pe foaia de arbitraj.
3.1.73 Rezultatele jocurilor dintr-un meci vor fi consemnate de către arbitru pe foaia de arbitraj. Foaia de arbitraj trebuie să fie semnată de căpitanii echipelor angrenate în meci, precum şi de arbitru.
3.1.74 Rezultatele în format electronic din timpul meciului se vor tine pe un dispozitiv electronic care să asigure o bună vizibilitate tuturor jucătorilor şi oficialilor participanti la meciul respectiv.
3.1.75 Arbitrul are obligaţia ca la sfârşitul meciului să trimita pe email, atât celor două echipe cât şi Comisiei de Competiţii, o fotografie cu foaia de arbitraj semnată de cele 3 părţi. Rezultatele pe hârtie vor fi trimise de aribtru către FRB, Comisia de Competiţii, în termen de maximum 3 zile de la data desfăşurării turneului. Daca meciul s-a desfăşurat fără arbitru, doar în prezenta celor 2 capitani, atunci responsabilitatea înmânării copiei foii de abitraj către echipa adversă şi către FRB aparţine căpitanilor de echipă. Rezultatele vor fi transmise imediat prin e-mail şi către FRB, Comisia de Competiţii. Dacă rezultatele pe suport de hârtie nu sunt trimise de căpitanii de
echipă în termen de 3 zile de la data desfăşurării turneului, atunci Comisia de Competiţii poate dispune sancţiuni echipelor în cauza, inclusiv depunctarea acestora. Excepţie de la această regulă sunt cazurile de forţă majoră.
3.1.76 FRB poate decide amânarea / reprogramarea unui meci în următoarele cazuri:
a) condiţii geo-climaterice nefavorabile deplasării;
b) condiţii de forţă majoră definită şi constatată conform legilor române în vigoare;
c) reprogramări tehnice: oprirea meciurilor din cauza defecţiunilor sau indisponibilitatea arenei de bowling din cauze independente de echipe. Acestea se fac după consultarea echipelor implicate;
d) suprapuneri peste competitii internaţionale (fără a include aici competiţii de tip "open") cuprinse în calendarul competiţional 2017 - 2018, stabilit de către BF, cu participarea a minim 2 sau mai mulţi jucători dintr-o echipă;
e) erori în stabilirea programului competiţional, care fac imposibilă disputarea meciului - suprapuneri de meciuri sau neprogramări.
f) reprogramarea orei de incepere a meciului sau a zilei meciului, cu conditia sa fie in acelasi weekend al turneului, cu conditia ca echipa solicitanta sa aiba acceptul tuturor echipelor implicate , precum si acordul arenei care gazduieste turneul
3.1.77 Eventualele contestaţii asupra jocului sau împotriva echipei/echipelor sau arbitrului pot fi făcute într-un interval de maxim o oră după terminarea fiecarui meci din cadrul turneului şi vor fi consemnate în foaia de arbitraj. Arbitrul are obligaţia să prezinte către Comisia de Disciplina contestaţia în cauză în termen de 2 zile lucrătoare, alături de raportul său personal asupra evenimentelor care au generat contestaţia. Contestaţia poate fi făcută numai de către cei doi căpitani de echipă care se intâlnesc în meciul respectiv sau oficiali ai FRB dacă sunt prezenţi în arena de bowling.
3.1.78 Apelul la decizia Comisiei de Disciplină se poate face la Comisia de Apel a FRB în 2 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei Comisiei de Disciplină, în condiţiile statutului şi regulamentelor în vigoare, însoţit de taxa de contestaţie. Neachitarea taxei duce la anularea contestaţiei.
3.1.79 Rezultatele meciurilor sunt omologate provizoriu de către Comisia de Competitii a FRB, de regulă în săptămâna următoare turneului respectiv.
3.1.80 Omologarea rezultatelor devine definitivă după judecarea eventualelor contestaţii şi după ce foile de arbitraj au fost transmise la Comisia de Competitii a FRB. FRB poate decide rejucarea meciurilor, anularea rezultatelor sau modificarea lor, dacă constată că nu s-a respectat regulamentul. Decizia BF poate fi apelată la FRB, după plata unei taxe de apel.
3.1.81 Dacă se încalcă oricare din prevederile paragrafului 2.11 (jocul cu bila de bowling neomologata, modificarea suprafetei bilei de bowling) atunci jucătorul în cauză este sancţionat de către arbitru cu cartonaş galben. Bila este scoasă din joc, iar frame-ul în care a fost folosită bila este notat cu 0 popice. Dacă încălcarea de regulament se repetă, arbitrul va acorda cartonaş roşu.
3.1.82 Dacă se încalcă prevedirile art. 2.13.1 (Joc lent) atunci jucătorul în cauza se penalizează cu avertisment iar dacă se repetă se acordă cartonaş galben, iar a treia oară se acordă cartonaş roşu şi anularea frame-ului respectiv.
3.1.83 Este interzis arbitrului să dispună începerea meciului, fără a verifica legitimările jucătorilor şi a vizelor medicale. Verificarea legitimărilor se va face de către arbitru şi poate fi verificat de cei 2 căpitani de echipă sau cei 2 reprezentanţi ai celor 2 echipe, orice alt jucător care se implică în această problemă va fi sancţionat de către arbitru cu cartonaş galben. Dacă se constată că exista jucători care nu au legitimările valabile în ziua meciului sau fără viză medicală valabilă în ziua
meciului, atunci arbitrul nu va dispune începerea meciului până când jucătorii fără legimitari valabile sau fără vize medicale nu părăsesc spaţiul de joc.
3.1.84 BF are dreptul sa se autosesizeze dacă se constata orice încălcare a prezentelor „Specificaţii tehnice şi de aribtraj” şi există dovezi în acest sens, indiferent dacă încălcările de regulament sunt sau nu sunt trecute în foaia de arbitraj.

Condiţii de organizare


3.1.85 Este în sarcina şi răspunderea FRB prin comisiile de specialitate şi cu sprijinul echipelor care îşi desfăşoară activitatea sportivă în arenele de bowling să asigure rezervarea pistelor de joc, delimitarea fizică a spaţiului de joc pentru cele 6 piste. În cazul în care arbitrul observă ca nu s-au asigurat condiţiile necesare, arbitrul poate să dispună oprirea meciului până la remedierea situaţiei.
3.1.86 Cheltuielile de joc pentru fiecare meci din turneu (costul închirierii pistelor, al ungerii şi al baremului de arbitraj) vor fi achitate conform art. 3.1.6.
3.1.87 În cazul în care un meci dintr-un turneu competiţional nu se va putea desfăşura,
conform calendarului competiţional, cu acordul ambelor echipelor şi al FRB, meciul se poate reprograma.
3.1.88 Un turneu se poate reprogama dacă exista acordul tuturor echipelor precum şi aprobarea FRB. În acest sens, cu minim 5 zile inainte de data de disputare a turneului stabilită inţtial, se vor transmite către FRB, adrese care conţin acordul scris al tuturor echipelor. Decizia finala în ceea ce priveste reprogramarea unui turneu va fi luată de FRB, cu minim 3 zile înainte de desfăşurarea turneului. În caz de forţă majoră, turneul sau un anumit numar de squad-uri se pot amâna, urmând ca
FRB sa reprogrameze turneul sau squad-urile amânate.
Sistemul de joc

3.1.89 Meciurile din cadrul CNE se vor disputa conform secţiunii "Modul de desfăşurare al meciurilor" din prezentul regulament.
3.1.90 Clasamente şi punctaje
In ordinea numărului de popice doborâte, clasamentul unui turneu va arăta astfel - (Atat Div. A cat si Div. B)
- locul 1 - 8 puncte
- locul 2 - 7 puncte
- locul 3 - 6 puncte
- locul 4 - 5 puncte
- locul 5 - 4 puncte
- locul 6 - 3 puncte
- locul 7 - 2 puncte
- locul 8 - 1 punct.
3.1.91 Punctele obţinute în toate turneele se însumează şi astfel se realizează clasamentul final.
3.1.92 Într-un turneu, dacă două sau mai multe echipe au acelaşi număr de popice doborâte, criteriile de departajare sunt (in ordine):
a) cele mai multe popice doborâte în ultimul joc / echipa;
b) cele mai multe popice doborâte în penultimul joc / echipa, şamd.
3.1.93 În clasamentul final dacă doua sau mai multe echipe au acelaşi număr de puncte, criteriile de departajare sunt (in ordine):
a) cel mai mare număr de popice doborâte în total pe toate turneele;
b) cel mai mare număr de popice doborâte în ultimul turneu;
c) cel mai mare număr de popice doborâte în penultimul turneu, şamd.
3.1.94 Handicapuri:
a) 8 puncte / joc pentru juniorii între 14 ani şi 18 ani (născuţi după 01.09.1999 şi înainte de 01.09.2003);
b) 16 puncte pentru juniorii sub 14 ani (născuţi după 01.09.2003);
c) 8 puncte / joc pentru jucătoare indiferent de vârstă.
3.1.95 Handicapul se acordă sportivilor care joacă un joc (un joc are 10 frame-uri). În cazul în care sportivul este schimbat în timpul jocului, handicapul se împarte la numărul de frame-uri jucate. Dacă rezultă un scor cu zecimale acesta se rotunjeşte în minus.

Titluri şi premii


FRB acordă titlul de Campioană Naţională a României la Bowling pentru echipa clasată la finalul CNE pe locul 1 şi o premiază pe aceasta cu medalii pentru fiecare jucător + cupă pentru echipă + diplome pentru fiecare jucător + tricouri de campioni pentru fiecare jucător. Echipele de pe locurile 2 şi 3 sunt premiate cu medalii pentru fiecare jucător + cupă pentru echipă + diplome pentru fiecare jucător

3.2 Campionatul Naţional de Bowling Individual, ediţia 2017 - 2018 (CNI)

Scopul

3.2.1 Desemnarea campionilor naţionali ai Campionatul Naţional de Bowling Individual,ediţia 2017 - 2018, pentru următoarele categorii:
a) individual masculin (toţi jucătorii de sex masculin, inclusiv categoria B si seniori 50+, nu se acordă handicapuri)
b) individual feminin (toţi jucătorii de sex feminim, inclusiv categoria B si seniori 50+, nu se acordă handicapuri)
c) individual juniori (toţi juniorii indiferent de sex)
d) individual seniori +50 (toţi seniorii 50+ indiferent de sex)
3.2.2 Desemnarea câştigătorilor pentru următoarele două categorii:
a) individual masculin, categoria B (medie sub 170 popice sau fără istoric, nu se acordă handicapuri)
b) individual feminin, categoria B (medie sub 170 popice sau fără istoric, nu se acordă handicapuri)

Organizare


3.2.3 Campionatul Naţional de Bowling Individual, ediţia 2017 - 2018, denumit în continuare CNI, este organizat de Federaţia Română de Bowling, denumită în continuare FRB, prin Biroul Federal al FRB, denumit în continuare BF, cu sprijinul cluburilor sportive membre ale FRB.
3.2.4 Turneele din CNI sunt organizate de FRB cu sprijinul cluburilor ce îşi desfăşoară activitatea sportivă în arenele respective. FRB este direct răspunzătoare de organizarea şi desfăşurarea turneelor CNI.
3.2.5 FRB va organiza 7 turnee individuale pe următoarele arene de bowling: IDM piste A si B – Bucureşti, MGM – Cernavodă, Bowling 300 – Miercurea Ciuc, Lake View – Constanţa, Septimia – Odorheiul Secuiesc, Wolf - Bran.
Dacă una dintre săli refuză găzduirea turneului, FRB poate decide reprogramarea sau înlocuirea arenei.
Taxa de participare pentru fiecare jucător la fiecare turneu, este de 65 lei şi va fi încasată de FRB. FRB va asigura din această taxe costul închirierii pistelor, al ungerii şi al baremului de arbitraj.
3.2.6 Ungerea va fi comunicată de FRB cu 5 zile înaintea fiecărui turneu.

Date de desfăşurare


3.2.7 Turneele se vor desfăşura conform calendarului competiţional 2017 - 2018.

Participanţi şi condiţii de participare


3.2.8 La turnee pot participa sportivii legitimaţi la FRB, cu taxele achitate la zi şi cu viza medicală valabilă. Este răspunderea sportivilor, echipelor şi a cluburilor pentru valabilitatea şi autenticitatea vizei medicale. Viza medicală va fi valabilă maxim 6 luni pentru sportivii cu vârsta de până la 59 de ani (inclusiv) şi 3 luni pentru sportivii care au depăşit vârsta de 60 de ani.
3.2.9 Seniorii 50+ sunt sportivii născuţi înainte de data de 01.01.1968.
3.2.10 Juniorii sunt sportivii încadraţi în următoarele categorii de vârstă:
a) Juniori 1 (intre 14 şi 18 ani) născuţi între 01.09.1999 şi 30.08.2003
b) Juniori 2 (intre 10 şi 14 ani) născuţi între 01.09.2003 şi 30.08.2007
c) Juniori 3 (intre 7 şi 10 ani) născuţi între 01.09.2007 şi 30.08.2010
3.2.11 Jucătorii sunt consideraţi a fi de două categorii, în ordinea descrescătoare a valorii: categoria A şi categoria B. Categoria se păstrează pentru întregul sezon competiţional.
3.2.12 În categoria A intră jucătorii de performanţă, eligibili pentru loturile naţionale, cu medie anuală în sezonul anterior în toate competiţiile organizate de FRB peste 170 de popice (inclusiv). În categoria B intră jucătorii cu un nivel redus de performanţă, care au medie anuală în sezonul anterior în toate competiţiile organizate de FRB mai mică de 170 de popice.
Dacă jucătorul nu are istoric de scor pentru sezonul anterior sau nu a jucat niciun turneu întreag în sezonul anterior, va fi încadrat la categoria B.
Jucătorii pot solicita să fie incluşi în categoria A, chiar dacă îndeplinesc condiţiile pentru a fi în categoria B.
3.2.13 Ţinuta jucătorilor trebuie să se supună regulilor ETBF:
- pantaloni lungi din stofă fără fermoare exterioare, capse sau alte lucruri ce pot duce la accidentarea jucătorilor. Nu se acceptă pantaloni de tip jeans, pantaloni de trening sau pantaloni tip colanti. Pentru fete se accepta si fustă sau pantaloni 3 sferturi;
- tricou tip polo, cămaşă sau bluză. Pe tricouri, cămăşi sau bluze, sportivii trebuie să aibe inscripţionate numele echipei sau clubului din care fac parte şi cel puţin prenumele sportivului.
- ţinuta trebuie să se încadreze în limitele general acceptate ca decente.
- nu se acceptă ţinuta ruptă, murdară, indecentă sau cu imagini şi/sau inscripţii ofensatoare.
- deasemeni, arbitrii vor purta o tinuta decentă, fără trening sau pantaloni scurţi.
3.2.14 Nerespectarea regulilor art. 3.2.13 din prezentul regulament, se penalizează cu amendă în valoare de 100 lei şi se achită pe loc la arbitru (arbitrul vireaza contravaloarea amenzii la FRB în termen de 72 de ore de la data aplicării acesteia). Dacă jucătorul refuză să plătească amenda, acesta primeşte cartonaş rosu. În cazul în care arbitrul nu aplică această regulă şi acordă sportivului drept de joc, arbitrul va fi sancţionat cu amendă în valoare de 100 lei (în urma sesizării unuia dintre
căpitanii de echipă, sau a oricărui oficial FRB prezent în arena de bowling).
3.2.15 În toate cazurile în care, prin prezentul regulament, sunt prevăzute amenzi pentru sportivi, FRB este în drept să se îndrepte împotriva cluburilor aparţinătoare, în cazul în care cei vinovaţi nu achită aceste amenzi.
3.2.16 Toţi sportivii trebuie să respecte legislaţia antidoping

Modul de desfăşurare al turneelor


3.2.17 Toate cele 7 turnee se desfăşoară conform calendarului competiţional 2017 - 2018.
3.2.18 Pentru calendarul competiţional 2017 - 2018 al CNI, ordinea turneelor este dată prin tragere la sorţi.
3.2.19 Un jucător va juca 6 jocuri / turneu, toate in acelaşi squad.
3.2.20 Stilul de joc va fi în „cross” cu 2 sportivi / pistă, maxim 4 jucători pe o pereche de piste, iar mutarea sportivilor se va face după un joc, câte o pereche de piste la dreapta pentru jucătorii de pe pistele pare şi o pereche de piste la stânga pentru jucătorii de pe pistele impare.
3.2.21 La începutul şi la sfârşitul meciului, toţi jucătorii sunt obligaţi să participe la salut, în echipamentul oficial de joc.
3.2.22 Un joc de bowling durează de la momentul de salut de început şi până la salutul de sfârşit.
3.2.23 Dacă un jucător nu se prezintă la joc, celelalţi jucători îşi vor desfăşura jocul normal pentru înregistrarea popicaverajului.
3.2.24 Dacă un jucător întârzie, squad-ul va putea începe cu sportivii prezenţi, după trecerea unui interval de 15 minute de la ora de începere oficială a meciului. Rezultatele vor fi consemnate ca atare pentru sportivii prezenţi. Sportivii întârziaţi pot intra în joc cu acordului arbitrului, dar aceştia nu au dreptul la încălzire dacă squad-ul a început deja şi nici nu vor putea recupera lansările la care nu au fost prezenţi (acestea vor fi punctate cu 0).
3.2.25 Nicio persoană nu are dreptul să intre sau să staţioneze în spaţiul de joc, cu excepţia jucătorilor angrenaţi în joc, a arbitrului, tehnicienilor arenei sau a oficialilor FRB.
3.2.26 În cazul unor defecţiuni tehnice la piste, înaintea meciului, la încălzire sau în timpul meciului, se acceptă o perioadă de aşteptare de până la o oră pentru reparaţii.
3.2.27 Dacă defecţiunea nu poate fi remediată şi nu există alte piste disponibile, arbitrul poate decide oprirea squad-ului. Squad-ul va fi reprogramat şi reluat de la rezultatul consemnat în foaia de arbitraj în momentul întreruperii. Reprogramarea va fi stabilită de Comisia de Competiţii a FRB. Dacă defecţiunea survine în timpul meciului şi totuşi există posibilitatea continuării meciului pe un număr mai mic de piste, atunci meciul va continua dar numai cu acordul scris al jucătorilor.

Specificaţii tehnice si de arbitraj


3.2.28
Ungerea pistelor se va află în sarcina FRB prin Comisia Tehnică. Gradul de dificultate al ungerilor este challenge. Pentru fiecare turneu în parte, ungerea se anunţă cu 5 zile înainte de începerea turneului.
3.2.29 Ungerea se va face cu maxim 30 de minute înainte de ora oficială a disputării squadului.
3.2.30 Se va asigura un timp de încălzire pe pistele de concurs pentru toţi sportivii participanţi. Durata încălzirii este de 10 minute / pistă. Încălzirea este făcută în comun de sportivii participanţi, cu condiţia respectării timpilor prevăzuţi la acest paragraf.
3.2.31 Squad-urile sunt conduse de un arbitru delegat de către FRB, prin Colegiul Arbitrilor, şi este suveran în orice decizie va lua în timpul squad-ului.
3.2.32 Arbitrul trebuie să se prezinte la arena de bowling cu 30 de minute înainte de ora oficială a disputării squad-ului. Trebuie să aibă asupra lui:
a) legitimaţia de arbitru valabilă şi cu taxele platite la zi (se va întocmi un tabel electronic care va conţine viza anuală, taxe, etc., administrat de Colegiul Arbitrilor);
b) foi de arbitraj şi foi de scor;
c) echipament electronic care să-i permită accesul, înregistrarea şi publicarea în timp real a rezultatelor în tabelele de evidenţă electronică (computer, laptop, tableta, etc.).
3.2.33 Arbitrul are şi atribuţii cu privire la verificarea delimitării spaţiului de joc, verificarea ungerii, verificarea echipamentului si ţinutei de joc pentru desfăşurarea în condiţii regulamentare a jocului. FRB poate deleaga la meci un membru al Comisiei Tehnice.
3.2.34 Dacă arbitrul nu se prezintă la meci, jucătorii contactează Preşedintele Colegiului Arbitrilor din cadrul FRB, care va decide modul de desfăşurare al squad-ului respectiv.
3.2.35 Indemnizaţia arbitrilor, este stabilită şi achitată de către FRB. Numai în cazuri excepţionale, în ceea ce priveşte deplasarea în ţară a arbitrilor delegaţi, aceştia vor primi o diurna de deplasare de 110 lei / zi pe lângă baremul de arbitraj.
3.2.36 Dacă un arbitru se prezintă la meci sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, jucătorii aplică regulile art. 3.2.34 din prezentul regulament, cu menţiunea că această abatere trebuie dovedită de cel care sesizează acest lucru. Arbitrul în cauză va fi sancţionat de către Comisia de Disciplină a FRB.
3.2.37 Eventualele litigii apărute în timpul meciurilor vor fi rezolvate de către arbitru împreună cu jucătorii, în limita posibilităţii.
3.2.38 În toate cazurile, pe durata squad-ului, decizia arbitrului este hotărâtoare şi irevocabilă.
3.2.39 Adresarea unor cuvinte injurioase sau jignirea arbitrului, sportivilor sau oficialilor, se sancţionează cu cartonaş roşu. La comiterea oricărui gest de violenţă la adresa arbitrului, sportivilor sau a oficialilor, arbitrul sanţionează cu cartonaş roşu sportivii sau oficialii indisciplinaţi. Contestarea sau protestul, în timpul meciului, la deciziile arbitrului poate fi sancţionata cu cartonaş galben. Dacă protestul continuă, poate fi sancţionat cu cartonaş roşu.
3.2.40 Lovirea intenţionată de către jucător a instalaţiilor de joc sau a mobilierului arenei de bowliing în timpul squad-ului se sancţionează cu cartonaş roşu, anularea frame-ului respectiv. Eliminarea din squad aduce cu sine punctarea cu 0 a tuturor frame-urilor pana la finalul squad-ului.
3.2.41 Un jucător poate solicita întreruperea jocului său personal pentru maxim 10 minute, o singură dată într-un squad. Dacă acesta nu revine în joc în acest interval, jocul va continua în lipsa lui. Jucătorul poate reveni în joc cu acordul arbitrului, fără a putea recupera lansările la care nu a fost prezent (acestea vor fi punctate cu 0).
3.2.42 Jucătorii nu au voie să părăsească spaţiul de joc în timpul squad-ului, decât pentru motive temeinice şi numai cu aprobarea arbitrului. Părăsirea spaţiului de joc fără aprobarea arbitrului, în timpul meciului, se sancţionează cu cartonaş galben. Dacă, după acordarea cartonaşului galben, jucătorul nu revine imediat în spaţiul de joc acesta va fi sancţionat cu cartonaş roşu.
3.2.43 Este strict interzis consumul de băuturi alcoolice sau droguri în timpul meciurilor de către sportivi, oficiali şi de către arbitru.
3.2.44 Este strict interzisă prezentarea la meci sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor a sportivilor, oficialilor şi a arbitrului.
3.2.45 Este strict interzis fumatul clasic sau electronic în timpul meciurilor atât jucătorilor, oficialilor cât şi arbitrului.
3.2.46 Încălcarea regulilor art. 3.2.43, 3.2.44, 3.2.45 din prezentul regulament se sancţionează cu cartonaş roşu, cu menţiunea că aceaste abateri trebuie dovedite de arbitru. Excepţie face arbitrul, care va fi sancţionat de către Comisia de Disciplină a FRB, în urma sesizarii de pe foaia de arbitraj sau în urma unei contestaţii, dacă aceste acuzaţii sunt dovedite.
3.2.47 Dacă un jucător încalcă prevedirile art. 3.2.39, 3.2.40, 3.2.42, 3.2.43, 3.2.44, 3.2.45 şi este sancţionat de către arbitru cu cartonaş roşu şi refuză să părăsească spaţiul de joc, atunci arbitrul este îndreptăţit să decidă întreruperea jocului.
3.2.48 Arbitrul este suveran în decizie în timpul squad-ului, inclusiv în ceea ce priveşte constatarea că o persoană se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu menţiunea că această abatere trebuie dovedită de către arbitru.
3.2.49 Suplimentar, jucătorul sancţionat cu cartonaş roşu este suspendat din următoarea competiţie organizată de FRB (indiferent de competiţie) şi trebuie să plătească amenda regulamentară (amenzile pentru cartonaş galben şi cartonaş roşu se găsesc în tabelul de taxe al FRB) în termen de 72 de ore, la FRB. Dacă nu o plăteşte, nu mai are drept de joc în nicio competiţie organizată de FRB până la achitarea ei.
3.2.50 Dacă arbitrul încalcă interdicţiile referitoare la băuturi alcoolice şi droguri, şi exista dovezi intemeiate în acest sens, jucătorii pot contesta acest lucru lucru pe foaia de arbitraj.
3.2.51 Rezultatele jocurilor dintr-un squad vor fi consemnate de către arbitru pe foaia de scor.
3.2.52 Rezultatele în format electronic din timpul meciului se vor tine pe un dispozitiv electronic care să asigure o bună vizibilitate tuturor jucătorilor şi oficialilor participanti la meciul respectiv.
3.2.53 FRB poate decide amânarea / reprogramarea unui turneu sau squad în următoarele cazuri:
a) condiţii geo-climaterice nefavorabile deplasării;
b) condiţii de forţă majoră definită şi constatată conform legilor române în vigoare;
c) reprogramări tehnice: oprirea meciurilor din cauza defecţiunilor sau indisponibilitatea arenei de bowling din cauze independente de jucători. Acestea se fac după consultarea jucătorilor implicaţi;
d) suprapuneri peste competitii internaţionale (fără a include aici competiţii de tip "open") cuprinse în calendarul competiţional 2016 - 2017, stabilit de către BF, cu participarea a minim 2 sau mai mulţi jucători dintr-o echipă;
e) erori în stabilirea programului competiţional, care fac imposibilă disputarea meciului - suprapuneri de meciuri sau neprogramări.
3.2.54 Eventualele contestaţii asupra jocului sau împotriva jucătorilor sau arbitrului pot fi făcute într-un interval de maxim o oră după terminarea fiecarui squad din cadrul turneului şi vor fi consemnate în foaia de arbitraj. Arbitrul are obligaţia să prezinte către Comisia de Disciplina contestaţia în cauză în termen de 2 zile lucrătoare, alături de raportul său personal asupra evenimentelor care au generat contestaţia.
3.2.55 Apelul la decizia Comisiei de Disciplină se poate face la Comisia de Apel a FRB în 2 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei Comisiei de Disciplină, în condiţiile statutului şi regulamentelor în vigoare, însoţit de taxa de contestaţie. Neachitarea taxei duce la anularea contestaţiei.
3.2.56 Rezultatele turneelor sunt omologate provizoriu de către Comisia de Competitii a FRB, de regulă în săptămâna următoare turneului respectiv.
3.2.57 Omologarea rezultatelor devine definitivă după judecarea eventualelor contestaţii şi după ce foile de arbitraj au fost transmise la Comisia de Competitii a FRB. FRB poate decide anularea rezultatelor sau modificarea lor, dacă constată că nu s-a respectat regulamentul. Decizia BF poate fi apelată la FRB, după plata unei taxe de apel.
3.2.58 Dacă se încalcă oricare din prevederile paragrafului 2.11 (jocul cu bila de bowling neomologata, modificarea suprafetei bilei de bowling) atunci jucătorul în cauză este sancţionat de către arbitru cu cartonaş galben. Bila este scoasă din joc, iar frame-ul în care a fost folosită bila este notat cu 0 popice. Dacă încălcarea de regulament se repetă, arbitrul va acorda cartonaş roşu.
3.2.59 Dacă se încalcă prevedirile art. 2.13.1 (Joc lent) atunci jucătorul în cauza se penalizează cu avertisment iar dacă se repetă se acordă cartonaş galben, iar a treia oară se acordă cartonaş roşu şi anularea frame-ului respectiv.
3.2.60 Este interzis arbitrului să dispună începerea squad-ului, fără a verifica legitimările jucătorilor şi a vizelor medicale. Verificarea legitimărilor se va face de către arbitru. Dacă se constată că exista jucători care nu au legitimările valabile în ziua meciului sau fără viză medicală valabilă în ziua meciului, atunci arbitrul nu va dispune începerea squad-ului până când jucătorii fără legimitari valabile sau fără vize medicale nu părăsesc spaţiul de joc.
3.2.61 BF are dreptul sa se autosesizeze dacă se constata orice încălcare a prezentelor „Specificaţii tehnice şi de arbitraj” şi există dovezi în acest sens, indiferent dacă încălcările de regulament sunt sau nu sunt trecute în foaia de arbitraj.

Condiţii de organizare


3.2.62
Este în sarcina şi răspunderea FRB prin comisiile de specialitate şi cu sprijinul echipelor care îşi desfăşoară activitatea sportivă în arena de bowling să asigure rezervarea pistelor de joc, delimitarea fizică a spaţiului de joc pentru piste. În cazul în care arbitrul observă ca nu s-au asigurat condiţiile necesare, arbitrul poate să dispună oprirea meciului până la remedierea situaţiei.
3.2.63 Cheltuielile de joc pentru fiecare squad din turneu (costul închirierii pistelor, al ungerii şi al baremului de arbitraj) vor fi achitate conform art. 3.2.5.

Sistemul de joc


3.2.64 Squad-urile din cadrul turneelor CNI se vor disputa conform secţiunii "Modul de desfăşurare al meciurilor" din prezentul regulament.
3.2.65 Clasamente şi punctaje
Clasamentul fiecărui turneu va fi realizat separat pentru fiecare categorie în parte, după criteriul total popice / jucător. În caz de egalitate la totalul popicelor, se va folosi drept criteriu de departajare: cel mai bun ultim joc, cel mai bun penultim joc, şamd. Dacă un jucător nu participă la un turneu, acesta primeşte 0 puncte.
- locul 1 – 50 puncte
- locul 2 – 40 puncte
- locul 3 – 35 puncte
- locul 4 – 30 puncte
- locul 5 – 25 puncte
- locul 6 – 24 puncte
- locul 7 – 23 puncte
- locul 8 – 22 puncte
- locul 9 – 21 puncte
- locul 10 – 20 puncte
- locurile 11 - 12 – 15 puncte
- locurile 13 - 14 – 14 puncte
- locurile 15 - 16 – 13 puncte
- locurile 17 - 18 – 12 puncte
- locurile 19 - 20 – 11 puncte
- locurile 21 - 25 – 8 puncte
- locurile 26 - 30 – 6 puncte
- locurile 31 - 35 – 4 puncte
- locurile 36 - 40 – 3 puncte
- locurile 41 - 45 – 2 puncte
- locurile 46 - ultimul participant – 1 punct
3.2.66 Punctele obţinute în cele mai bune 4 din cele 7 turnee se însumează şi astfel se realizează clasamentul final pentru fiecare dintre cele 6 categorii în parte.
3.2.67 În clasamentul final, dacă 2 sau mai mulţi jucători au acelaşi număr de puncte, criteriile de departajare sunt (in ordine):
a) cel mai mare număr de popice doborâte în total pe toate turneele;
b) cel mai mare număr de popice doborâte în ultimul turneu;
c) cel mai mare număr de popice doborâte în penultimul turneu, şamd
3.2.68 După alcătuirea clasamentului final pentru fiecare categorie în parte, primesc dreptul de a participa la turneul final al CNI (finale cu calificări şi "Round Robin" cu popice bonus), următorii jucători:
a) primii 16 jucători din CNI masculin (se va juca o semifinală de 6 jocuri cu toţi cei 16 jucători, din care vor ramâne 8 jucători care vor disputa finala în sistem "Round Robin");
b) primele 8 jucătoare din CNI feminin (se va juca o semifinală de 6 jocuri cu toate cele 8 jucătoare, apoi cele 8 vor disputa finala în sistem "Round Robin");
c) primii 8 juniori din CNI juniori (se joacă direct finală fără sistem "Round Robin", 6 jocuri).
Pentru celelalte categorii, nu se organizează finale.
Un sportiv poate partica la turneul final al CNI indiferent de numărul de turnee jucate, dacă la finalul CNI ocupă un loc de calificare la turneul final al CNI
FRB va alege arena de desfăşurare a turneului final al CNI. În funcţie de resursele financiare ale FRB, aceasta va suporta toate sau o parte din cheltuielile pentru organizarea turneului final al CNI (închiriere piste, ungere, barem arbitraj).
3.2.69 Handicapuri:
a) 8 puncte / joc pentru juniorii între 14 ani şi 18 ani (născuţi după 01.09.1999 şi înainte de 01.09.2003);
b) 16 puncte pentru juniorii sub 14 ani (născuţi după 01.09.2003);
c) 8 puncte / joc pentru jucătoare indiferent de vârstă;
d) 1 punct pentru fiecare an peste 50 ani pentru seniorii 50+, maxim 15 puncte. Exemplu: 50 ani = 0 puncte, 51 ani = 1 puncte, 52 ani = 2 puncte şamd.

Titluri şi premii


3.2.70
FRB va premia câstigătorii celor patru categorii de la art 3.2.1. Vor primi titlul de Campion Naţional, diplome, cupe şi tricouri de campion. Ocupanţii locurilor 2 si 3 vor primi diplome şi cupe.
3.2.71 Câstigătorii celor două categorii de la art. 3.2.2 vor primi titlul de câştigător al categoriei, diplome şi cupe.
3.2.72 Titlul de „Campion Naţional la individual masculin” va fi acordat sportivului cel mai bine clasat la sfarsitul turneului final al CNI.
3.2.73 Titlul de „Campioană Naţională la individual feminin” va fi acordat sportivei cel mai bine clasate la sfarsitul turneului final al CNI.
3.2.74 Titlul de „Campion Naţional la individual juniori” va fi acordat sportivului cel mai bine clasat la sfarsitul turneului final al CNI.
3.2.75 Titlul de „Campion Naţional la individual seniori 50+” va fi acordat sportivului sau sportivei clasat/ă pe locul 1 la sfârşitul celor 7 turnee individuale, în clasamentul individual seniori 50+.
3.2.76 Titlul de „Căştigator al categoriei B” va fi acordat sportivului de categoria B cel mai bine clasat la sfârşitul celor 7 turnee individuale, în clasamentul categoriei B masculin.
3.2.77 Titlul de „Câştigatoarea a categoriei B” va fi acordat sportivei de categoria B cea mai bine clasată la sfârşitul celor 7 turnee individuale, în clasamentul categoriei B feminin.

3.3 Campionatul Naţional de Bowling Duo / Trio, ediţia 2017 - 2018 (CNDT)


Scopul

3.3.1 Desemnarea campionilor naţionali ai Campionatul Naţional de Bowling Duo / Trio, ediţia 2017 - 2018, pentru următoarele categorii:
a) duo masculin (toţi jucătorii de sex masculin, inclusiv juniori şi seniori 50+, nu se acordă handicapuri)
b) duo feminin (toţi jucătorii de sex feminim, inclusiv juniori şi seniori 50+, nu se acordă handicapuri)
c) duo juniori (toţi juniorii indiferent de sex)
d) duo seniori +50 (toţi seniorii 50+ indiferent de sex)
e) trio (toţi jucătorii)

Organizare


3.3.2 Campionatul Naţional de Bowling Duo / Trio, ediţia 2017 - 2018, denumit în continuare CNDT, este organizat de Federaţia Română de Bowling, denumită în continuare FRB, prin Biroul Federal al FRB, denumit în continuare BF, cu sprijinul cluburilor sportive membre ale FRB.
3.3.3 Turneele din CNDT sunt organizate de FRB cu sprijinul cluburilor ce îşi desfăşoară activitatea sportivă în arenele respective. FRB este direct răspunzătoare de organizarea şi desfăşurarea turneelor CNDT.
3.3.4 FRB va organiza un turneu de calificare şi un turneu final. Arenele care vor găzdui aceste turnee vor fi alese de FRB. Taxele de participare pentru fiecare jucător la turneele CNDT, sunt de 65 lei pentru duo si de 45 lei pentru trio, şi vor fi încasate de FRB. FRB va asigura din aceste taxe costul închirierii pistelor, al ungerii şi al baremului de arbitraj.
3.3.5 Ungerea va fi comunicată de FRB cu 5 zile înaintea fiecărui turneu.

Date de desfăşurare

3.3.6 Turneele se vor desfăşura conform calendarului competiţional 2017 - 2018.

Participanţi şi condiţii de participare

3.3.7 La turneul de calificare pot participa sportivii legitimaţi la FRB, cu taxele achitate la zi şi cu viza medicală valabilă. Este răspunderea sportivilor, echipelor şi a cluburilor pentru valabilitatea şi autenticitatea vizei medicale. Viza medicală va fi valabilă maxim 6 luni pentru sportivii cu vârsta de până la 59 de ani (inclusiv) şi 3 luni pentru sportivii care au depăşit vârsta de 60 de ani.
3.3.8 Seniorii 50+ sunt sportivii născuţi înainte de data de 01.01.1968.
3.3.9 Juniorii sunt sportivii încadraţi în următoarele categorii de vârstă:
a) Juniori 1 (intre 14 şi 18 ani) născuţi între 01.09.1999 şi 30.08.2003
b) Juniori 2 (intre 10 şi 14 ani) născuţi între 01.09.2003 şi 30.08.2007
c) Juniori 3 (intre 7 şi 10 ani) născuţi între 01.09.2007 şi 30.08.2010
3.3.10 Ţinuta jucătorilor trebuie să se supună regulilor ETBF:
- pantaloni lungi din stofă fără fermoare exterioare, capse sau alte lucruri ce pot duce la accidentarea jucătorilor. Nu se acceptă pantaloni de tip jeans, pantaloni de trening sau pantaloni tip colanti. Pentru fete se accepta si fustă sau pantaloni 3 sferturi;
- tricou tip polo, cămaşă sau bluză. Pe tricouri, cămăşi sau bluze, sportivii trebuie să aibe inscripţionate numele echipei sau clubului din care fac parte şi cel puţin prenumele sportivului.
- ţinuta trebuie să se încadreze în limitele general acceptate ca decente.
- nu se acceptă ţinuta ruptă, murdară, indecentă sau cu imagini şi/sau inscripţii ofensatoare.
- deasemeni, arbitrii vor purta o tinuta decentă, fără trening sau pantaloni scurţi.
3.3.11 Nerespectarea regulilor art. 3.3.10 din prezentul regulament, se penalizează cu amendă în valoare de 100 lei şi se achită pe loc la arbitru (arbitrul vireaza contravaloarea amenzii la FRB în termen de 72 de ore de la data aplicării acesteia). Dacă jucătorul refuză să plătească amenda, acesta primeşte cartonaş rosu. În cazul în care arbitrul nu aplică această regulă şi acordă sportivului drept de joc, arbitrul va fi sancţionat cu amendă în valoare de 100 lei (în urma sesizării unuia dintre
căpitanii de echipă, sau a oricărui oficial FRB prezent în arena de bowling).
3.3.12 În toate cazurile în care, prin prezentul regulament, sunt prevăzute amenzi pentru sportivi, FRB este în drept să se îndrepte împotriva cluburilor aparţinătoare, în cazul în care cei vinovaţi nu achită aceste amenzi.
3.3.13 Toţi sportivii trebuie să respecte legislaţia antidoping

Modul de desfăşurare al turneelor


3.3.14 Turneele se desfăşoară conform calendarului competiţional 2017 - 2018.
3.3.15 Componenţa echipelor de duo şi echipelor de trio:
a) jucători de sex masculin, indiferent de vârstă, pentru duo masculin
b) jucători de sex feminin, indiferent de vârstă, pentru duo feminin
c) jucători seniori 50+, indiferent de sex, pentru duo seniori 50+
d) jucători juniori, indiferent de sex, pentru duo juniori
e) toate categoriile de jucători, pentru trio
3.3.16 La duo, un jucător va juca 6 jocuri / turneu, toate in acelaşi squad. La trio, un jucător va juca 4 jocuri / turneu, toate in acelaşi squad.
3.3.17 Pentru duo, stilul de joc va fi în „cross” cu ambii sportivi componenţi ai echipei de duo pe aceeaşi pistă, maxim 4 jucători pe o pereche de piste, iar mutarea sportivilor se va face după fiecare joc, câte o pereche de piste la dreapta.
3.3.18 Pentru trio, stilul de joc va fi în „cross” cu toţi cei trei sportivi componenţi ai echipei de trio pe aceeaşi pistă, maxim 6 jucători pe o pereche de piste, iar mutarea sportivilor se va face după fiecare joc, câte o pereche de piste la dreapta.
3.3.19 La începutul şi la sfârşitul meciului, toţi jucătorii sunt obligaţi să participe la salut, în echipamentul oficial de joc.
3.3.20 Un joc de bowling durează de la momentul de salut de început şi până la salutul de sfârşit.
3.3.21 Dacă un jucător nu se prezintă la joc, celelalţi jucători îşi vor desfăşura jocul normal pentru înregistrarea popicaverajului.
3.3.22 Dacă un jucător întârzie, squad-ul va putea începe cu sportivii prezenţi, după trecerea unui interval de 15 minute de la ora de începere oficială a meciului. Rezultatele vor fi consemnate ca atare pentru sportivii prezenţi. Sportivii întârziaţi pot intra în joc cu acordului arbitrului, dar aceştia nu au dreptul la încălzire dacă squad-ul a început deja şi nici nu vor putea recupera lansările la care nu au fost prezenţi (acestea vor fi punctate cu 0).
3.3.23 Nicio persoană nu are dreptul să intre sau să staţioneze în spaţiul de joc, cu excepţia jucătorilor angrenaţi în joc, a arbitrului, tehnicienilor arenei sau a oficialilor FRB.
3.3.24 În cazul unor defecţiuni tehnice la piste, înaintea squad-ului, la încălzire sau în timpul squad-ului, se acceptă o perioadă de aşteptare de până la o oră pentru reparaţii.
3.3.25 Dacă defecţiunea nu poate fi remediată şi nu există alte piste disponibile, arbitrul poate decide oprirea squad-ului. Squad-ul va fi reprogramat şi reluat de la rezultatul consemnat în foaia de arbitraj în momentul întreruperii. Reprogramarea va fi stabilită de Comisia de Competiţii a FRB. Dacă defecţiunea survine în timpul meciului şi totuşi există posibilitatea continuării meciului pe un număr mai mic de piste, atunci meciul va continua dar numai cu acordul scris al jucătorilor.

Specificaţii tehnice si de arbitraj


3.3.26
Ungerea pistelor se va află în sarcina FRB prin Comisia Tehnică. Gradul de dificultate al ungerilor este challenge. Pentru fiecare turneu în parte, ungerea se anunţă cu 5 zile înainte de începerea turneului.
3.3.27 Ungerea se va face cu maxim 30 de minute înainte de ora oficială a disputării squadului sau finalei.
3.3.28 Se va asigura un timp de încălzire pe pistele de concurs pentru toţi sportivii participanţi. Durata încălzirii este de 10 minute / pistă pentru duo, şi de 15 minute / pistă pentru trio. Încălzirea este făcută în comun de sportivii participanţi, cu condiţia respectării timpilor prevăzuţi la acest paragraf.
3.3.29 Squad-urile şi finalele sunt conduse de un arbitru delegat de către FRB, prin Colegiul Arbitrilor, şi este suveran în orice decizie va lua în timpul jocului.
3.3.30 Arbitrul trebuie să se prezinte la arena de bowling cu 30 de minute înainte de ora oficială a disputării squad-ului. Trebuie să aibă asupra lui:
a) legitimaţia de arbitru valabilă şi cu taxele platite la zi (se va întocmi un tabel electronic care va conţine viza anuală, taxe, etc., administrat de Colegiul Arbitrilor);
b) foi de arbitraj şi foi de scor;
c) echipament electronic care să-i permită accesul, înregistrarea şi publicarea în timp real a rezultatelor în tabelele de evidenţă electronică (computer, laptop, tableta, etc.).
3.3.31 Arbitrul are şi atribuţii cu privire la verificarea delimitării spaţiului de joc, verificarea ungerii, verificarea echipamentului si ţinutei de joc pentru desfăşurarea în condiţii regulamentare a jocului. FRB poate deleaga la meci un membru al Comisiei Tehnice.
3.3.32 Dacă arbitrul nu se prezintă la meci, jucătorii contactează Preşedintele Colegiului Arbitrilor din cadrul FRB, care va decide modul de desfăşurare al squad-ului respectiv.
3.3.33 Indemnizaţia arbitrilor, este stabilită şi achitată de către FRB. Numai în cazuri excepţionale, în ceea ce priveşte deplasarea în ţară a arbitrilor delegaţi, aceştia vor primi o diurna de deplasare de 110 lei / zi pe lângă baremul de arbitraj.
3.3.34 Dacă un arbitru se prezintă la meci sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, jucătorii aplică regulile art. 3.3.32 din prezentul regulament, cu menţiunea că această abatere trebuie dovedită de cel care sesizează acest lucru. Arbitrul în cauză va fi sancţionat de către Comisia de Disciplină a FRB.
3.3.35 Eventualele litigii apărute în timpul meciurilor vor fi rezolvate de către arbitru împreună cu jucătorii, în limita posibilităţii.
3.3.36 În toate cazurile, pe durata jocului, decizia arbitrului este hotărâtoare şi irevocabilă.
3.3.37 Adresarea unor cuvinte injurioase sau jignirea arbitrului, sportivilor sau oficialilor, se sancţionează cu cartonaş roşu. La comiterea oricărui gest de violenţă la adresa arbitrului, sportivilor sau a oficialilor, arbitrul sanţionează cu cartonaş roşu sportivii sau oficialii indisciplinaţi. Contestarea sau protestul, în timpul meciului, la deciziile arbitrului poate fi sancţionata cu cartonaş galben. Dacă protestul continuă, poate fi sancţionat cu cartonaş roşu.
3.3.38 Lovirea intenţionată de către jucător a instalaţiilor de joc sau a mobilierului arenei de bowliing în timpul squad-ului se sancţionează cu cartonaş roşu, anularea frame-ului respectiv.
Eliminarea din squad aduce cu sine punctarea cu 0 a tuturor frame-urilor pana la finalul squad-ului.
3.3.39 Un jucător poate solicita întreruperea jocului său personal pentru maxim 10 minute, o singură dată într-un squad. Dacă acesta nu revine în joc în acest interval, jocul va continua în lipsa lui. Jucătorul poate reveni în joc cu acordul arbitrului, fără a putea recupera lansările la care nu a fost prezent (acestea vor fi punctate cu 0).
3.3.40 Jucătorii nu au voie să părăsească spaţiul de joc în timpul jocului, decât pentru motive temeinice şi numai cu aprobarea arbitrului. Părăsirea spaţiului de joc fără aprobarea arbitrului, în timpul meciului, se sancţionează cu cartonaş galben. Dacă, după acordarea cartonaşului galben, jucătorul nu revine imediat în spaţiul de joc acesta va fi sancţionat cu cartonaş roşu.
3.3.41 Este strict interzis consumul de băuturi alcoolice sau droguri în timpul meciurilor de către sportivi, oficiali şi de către arbitru.
3.3.42 Este strict interzisă prezentarea la meci sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor a sportivilor, oficialilor şi a arbitrului.
3.3.43 Este strict interzis fumatul clasic sau electronic în timpul meciurilor atât jucătorilor, oficialilor cât şi arbitrului.
3.3.44 Încălcarea regulilor art. 3.3.41, 3.3.42, 3.3.43 din prezentul regulament se sancţionează cu cartonaş roşu, cu menţiunea că aceaste abateri trebuie dovedite de arbitru. Excepţie face arbitrul, care va fi sancţionat de către Comisia de Disciplină a FRB, în urma sesizarii de pe foaia de arbitraj sau în urma unei contestaţii, dacă aceste acuzaţii sunt dovedite.
3.3.45 Dacă un jucător încalcă prevedirile art. 3.3.37, 3.3.38, 3.3.40, 3.3.41, 3.3.42, 3.3.43 şi este sancţionat de către arbitru cu cartonaş roşu şi refuză să părăsească spaţiul de joc, atunci arbitrul este îndreptăţit să decidă întreruperea jocului.
3.3.46 Arbitrul este suveran în decizie în timpul squad-ului, inclusiv în ceea ce priveşte constatarea că o persoană se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu menţiunea că această abatere trebuie dovedită de către arbitru.
3.3.47 Suplimentar, jucătorul sancţionat cu cartonaş roşu este suspendat din următoarea competiţie organizată de FRB (indiferent de competiţie) şi trebuie să plătească amenda regulamentară (amenzile pentru cartonaş galben şi cartonaş roşu se găsesc în tabelul de taxe al FRB) în termen de 72 de ore, la FRB. Dacă nu o plăteşte, nu mai are drept de joc în nicio competiţie organizată de FRB până la achitarea ei.
3.3.48 Dacă arbitrul încalcă interdicţiile referitoare la băuturi alcoolice şi droguri, şi există dovezi intemeiate în acest sens, jucătorii pot contesta acest lucru lucru pe foaia de arbitraj.
3.3.49 Rezultatele vor fi consemnate de către arbitru pe foaia de scor.
3.3.50 Rezultatele în format electronic din timpul meciului se vor tine pe un dispozitiv electronic care să asigure o bună vizibilitate tuturor jucătorilor şi oficialilor participanti la meciul respectiv.
3.3.51 FRB poate decide amânarea / reprogramarea unui turneu sau squad în următoarele cazuri:
a) condiţii geo-climaterice nefavorabile deplasării;
b) condiţii de forţă majoră definită şi constatată conform legilor române în vigoare;
c) reprogramări tehnice: oprirea meciurilor din cauza defecţiunilor sau indisponibilitatea arenei de bowling din cauze independente de jucători. Acestea se fac după consultarea jucătorilor implicaţi;
d) suprapuneri peste competitii internaţionale (fără a include aici competiţii de tip "open") cuprinse în calendarul competiţional 2016 - 2017, stabilit de către BF, cu participarea a minim 2 sau mai mulţi jucători dintr-o echipă;
e) erori în stabilirea programului competiţional, care fac imposibilă disputarea meciului - suprapuneri de meciuri sau neprogramări.
3.3.52 Eventualele contestaţii asupra jocului sau împotriva jucătorilor sau arbitrului pot fi făcute într-un interval de maxim o oră după terminarea fiecarui squad din cadrul turneului şi vor fi consemnate în foaia de arbitraj. Arbitrul are obligaţia să prezinte către Comisia de Disciplina contestaţia în cauză în termen de 2 zile lucrătoare, alături de raportul său personal asupra evenimentelor care au generat contestaţia.
3.3.53 Apelul la decizia Comisiei de Disciplină se poate face la Comisia de Apel a FRB în 2 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei Comisiei de Disciplină, în condiţiile statutului şi regulamentelor în vigoare, însoţit de taxa de contestaţie. Neachitarea taxei duce la anularea contestaţiei.
3.3.54 Rezultatele turneelor sunt omologate provizoriu de către Comisia de Competitii a FRB, de regulă în săptămâna următoare turneului respectiv.
3.3.55 Omologarea rezultatelor devine definitivă după judecarea eventualelor contestaţii şi după ce foile de arbitraj au fost transmise la Comisia de Competitii a FRB. FRB poate decide anularea rezultatelor sau modificarea lor, dacă constată că nu s-a respectat regulamentul. Decizia BF poate fi apelată la FRB, după plata unei taxe de apel.
3.3.56 Dacă se încalcă oricare din prevederile paragrafului 2.11 (jocul cu bila de bowling neomologata, modificarea suprafetei bilei de bowling) atunci jucătorul în cauză este sancţionat de către arbitru cu cartonaş galben. Bila este scoasă din joc, iar frame-ul în care a fost folosită bila este notat cu 0 popice. Dacă încălcarea de regulament se repetă, arbitrul va acorda cartonaş roşu.
3.3.57 Dacă se încalcă prevedirile art. 2.13.1 (Joc lent) atunci jucătorul în cauza se penalizează cu avertisment iar dacă se repetă se acordă cartonaş galben, iar a treia oară se acordă cartonaş roşu şi anularea frame-ului respectiv.
3.3.58 Este interzis arbitrului să dispună începerea squad-ului, fără a verifica legitimările jucătorilor şi a vizelor medicale. Verificarea legitimărilor se va face de către arbitru. Dacă se constată că exista jucători care nu au legitimările valabile în ziua meciului sau fără viză medicală valabilă în ziua meciului, atunci arbitrul nu va dispune începerea squad-ului până când jucătorii fără legimitari valabile sau fără vize medicale nu părăsesc spaţiul de joc.
3.3.59 BF are dreptul sa se autosesizeze dacă se constata orice încălcare a prezentelor „Specificaţii tehnice şi de arbitraj” şi există dovezi în acest sens, indiferent dacă încălcările de regulament sunt sau nu sunt trecute în foaia de arbitraj.

Condiţii de organizare


3.3.60
Este în sarcina şi răspunderea FRB prin comisiile de specialitate şi cu sprijinul echipelor care îşi desfăşoară activitatea sportivă în arena de bowling să asigure rezervarea pistelor de joc, delimitarea fizică a spaţiului de joc pentru piste. În cazul în care arbitrul observă ca nu s-au asigurat condiţiile necesare, arbitrul poate să dispună oprirea meciului până la remedierea situaţiei.
3.3.61 Cheltuielile de joc pentru turneul de calificare CNDT precum şi din finalele din turneul final CNDT (costul închirierii pistelor, al ungerii şi al baremului de arbitraj) vor fi achitate conform art. 3.3.4.

Sistemul de joc


3.3.62
Squad-urile şi finalele din cadrul turneelor CNDT se vor disputa conform secţiunii "Modul de desfăşurare al meciurilor" din prezentul regulament.
3.3.63 Clasamente şi punctaje
Clasamentul fiecărui turneu va fi realizat separat pentru fiecare categorie în parte, după criteriul total popice / echipă de duo, respectiv echipă de trio. În caz de egalitate la totalul popicelor, se va folosi drept criteriu de departajare: cel mai bun ultim joc, cel mai bun penultim joc, şamd.
3.3.64 După alcătuirea clasamentelor turneului de calificare pentru fiecare categorie în parte, primesc dreptul de a participa la finalele din cadrul turneului final al CNDT, următoarele echipe:
a) primele 8 echipe de duo masculin;
b) primele 8 echipe de duo feminin;
c) primele 8 echipe de duo juniori;
d) primele 8 echipe de duo seniori 50+
e) primele 8 echipe de trio
Dacă la oricare dintre categorii nu participă 8 echipe la turneul de calificare, atunci pentru acea categorie nu se va organiza finală, iar clasamentul din turneul de calificare va fi cel final.
FRB va alege arena de desfăşurare a turneului final al CNDT. În funcţie de resursele financiare ale FRB, aceasta va suporta toate sau o parte din cheltuielile pentru organizarea turneului final al CNDT (închiriere piste, ungere, barem arbitraj).
3.3.65 Handicapuri:
a) 8 puncte / joc pentru juniorii între 14 ani şi 18 ani (născuţi după 01.09.1999 şi înainte de 01.09.2003);
b) 16 puncte pentru juniorii sub 14 ani (născuţi după 01.09.2003);
c) 8 puncte / joc pentru jucătoare indiferent de vârstă;
d) 1 punct pentru fiecare an peste 50 ani pentru seniorii 50+, maxim 15 puncte. Exemplu: 50 ani = 0 puncte, 51 ani = 1 puncte, 52 ani = 2 puncte şamd.

Titluri şi premii


3.3.66
FRB va premia câstigătorii celor 5 categorii de la art 3.2.1. Vor primi titlul de Campioni Naţionali Duo sau Campioni Naţionali Trio, diplome, cupe şi tricouri de campion. Jucătorii echipelor clasate pe locurilor 2 si 3 vor primi diplome şi cupe.
3.3.67 Titlul de „Campioni Naţionali la duo masculin” va fi acordat sportivilor ce au format echipa de duo masculin cea mai bine clasată la sfârşitul turneului final al CNDT (sau la finalul turneului de calificare daca participă sub 8 echipe).
3.3.68 Titlul de „Campioane Naţionale la duo feminin” va fi acordat sportivelor ce au format echipa de duo feminin cea mai bine clasată la sfârşitul turneului final al CNDT (sau la finalul turneului de calificare daca participă sub 8 echipe).
3.3.69 Titlul de „Campioni Naţionali la duo juniori” va fi acordat sportivilor ce au format echipa de duo juniori cea mai bine clasată la sfârşitul turneului final al CNDT (sau la finalul turneului de calificare daca participă sub 8 echipe).
3.3.70 Titlul de „Campioni Naţionali la duo seniori 50+” va fi acordat sportivilor ce au format echipa de duo seniori 50+ cea mai bine clasată la sfârşitul turneului final al CNDT (sau la finalul turneului de calificare daca participă sub 8 echipe).
3.3.71 Titlul de „Campioni Naţionali la trio” va fi acordat sportivilor ce au format echipa de trio cea mai bine clasată la sfârşitul turneului final al CNDT (sau la finalul turneului de calificare daca participă sub 8 echipe).

Capitolul 4 – Dispozitii finale

4.1 Dispoziţiile prezentului regulament se completează cu prevederile statutului FRB ale regulamentului jocului de bowling, legislatiei antidoping, regulamentul de transferări şi ale regulamentului tehnic USBC, precum si cu regulamentul CNE 2017-2018.
4.2  Loturile naţionale  ale Romaniei se stabilesc prin concursur de calificări, organizate de către FRB , in baza unui clasament intocmit din toate competitiile organizate de FRB.
4.3 Orice litigii aparute se vor solutiona de catre instantele sportive si / sau juridice competente de pe teritoriul Romaniei.